
Printre blocurile comuniste
Oare vom mai trăi ceva asemănător vremurilor din anii 80?
Pentru că nimeni nu are răspunsul la această întrebare, am hotărât să găsesc o cale de a păstra amintirea vie: a o pune pe hârtie.
Perioada când limita noastră era formată doar din blocurile de beton din noile cartiere muncitorești; când jocurile, deși puține, erau ingenioase și ne bucuram de fiecare clipă trăită împreună; când totul părea frumos într-o perioadă plină de lipsuri! În aceste pagini se regăsesc aventurile unor copii obișnuiți, care și-au creat singuri o copilărie de neuitat.
Fie că eram în oraș sau "la țară", unde mergeam de obicei în vacanța de vară și unde ne bucuram de mâncarea bunicilor, aerul curat și peisajele pitorești, care și-au pus amprenta asupra dezvoltării noastre, nu am ezitat nici măcar o secundă să spunem da fiecărei noi experiențe. Părinții noștri au simțit totul diferit și educația noastră a fost mult mai dificilă față de cea pe care o oferim copiilor noștri, însă este normal ca lucrurile să se schimbe. Această carte poate fi o dovadă a faptului că, indiferent în ce condiții am crescut, am ajuns cu bine în punctul în care ne amintim cu nostalgie de trecut, trăim cu bucurie prezentul și așteptăm cu emoție viitorul!
Ruxi Coleașă
Cătălin Coleașă este inginer și autor român care, prin scrisul său, explorează granițele dintre trecut și viitor. Experiențele personale, modelate de istoria bogată a României, se împletesc cu o viziune creativă ce transcende timpul și spațiul.
A publicat cărți în trei genuri distincte, dar interconectate: o poveste de viață care aduce un omagiu copilăriei sale într-o perioadă istorică aparte; o colecție de poezie dedicată iubirii și viselor; și o serie de science fiction care explorează lumi imaginative și realități alternative.
Fiecare volum reprezintă o invitație la reflecție asupra condiției umane, fie că este ancorată în memorie, fie proiectată în necunoscut.
226
Română
Paperback
Fiecare exemplar este tipărit în regim Print on Demand, iar termenul de livrare este de 5-7 zile lucrătoare.
978-973-0-42814-8

Recenzii
Poveștile sunt prezentate natural și te fac să îți imaginezi mai ușor cum era copilăria "printre blocurile comuniste":). Cred că tocmai această naturalețe și sinceritate dau farmecul cărții.
O frumoasă cale de a menține amintirea vie.
Felicitări!👏
Foarte bună!!!