
Retrospective - vol. I
Poezie și proză, dramă și comedie, emoție și dinamism. ”retrospective, vol. I” cuprinde toate scrierile unui tânăr din ultimul an: ”De-a lungul acestui an, m-am aruncat în străfundurile sufletului meu și am notat tot ce am văzut pe hârtie. Binele, răul și tot ce se află între. Consideră cartea pe care o ții în mâini o ușă deschisă spre această lume”. Ești gata să faci primul pas?
Născut în 2005, Robert Boeru a luat contact cu literatura încă dinainte de a ieși pe lume, atunci când asculta poveștile citite de mama sa. Odată cu înaintarea în vârstă, a ajuns să își cultive gusturile literare și să creeze, la rândul său, artă sub toate formele ei. Cu aproximativ 40 de poezii publicate în două volume și alte zeci așteptând să vadă lumina zilei, se află într-o încercare constantă de a înțelege ce se întâmplă în viață prin intermediul scrierilor sale. ”retrospective, vol. I” reprezintă o compilație a tuturor creațiilor sale din ultima perioadă, alături de multe detalii din culise, care să le pună într-o nouă lumină
167
Română
Paperback
Fiecare exemplar este tipărit în regim Print on Demand, iar termenul de livrare este de 5-7 zile lucrătoare.
