top of page
De amoru’ artei

De amoru' artei

Rating is 5.0 out of five stars based on 2 reviews
35,00leiPreț
  • Un volum de conversație și contradicție, de râsete zgomotoase și lacrimi, pagini de gânduri, iar unele au chiar și rimă!

    "De amoru' artei" vrea să fie o confesiune, o spovedanie în fața zeilor iubirii dar și în fața ta, cititorule. Nu-mi spune tu mie că nu ai simțit niciodată o iubire atât de încăpățânată încât, mai că te ispitea să te apuci să scrii poezii! De bine, de rău, eu chiar mă regăsesc în scris, uneori și în poezii. Na, că nu m-am regăsit complet în niciun volum străin, asta nu a fost decât un șut binemeritat în dos și un mare pas înainte. Mi-am luat inima frântă de studentă-n brațe și am scris un volum de ceva ce seamănă cu o galaxie de versuri trăite la un moment dat, acum la ani -nu chiar- lumină de mine.

    Ca să n-o mai lungesc, între aceste coperți vei găsi destăinuiri comice sau tragice despre dragoste ale unei persoane de care astăzi îmi este dor. Era simpatică tare, râdea mai mult, nu-i era frică de mai nimic. Nu o mai revăd așa de des când mă uit în oglindă, dar este bine că i-am păstrat parte din suflet în tot ceea ce am scris. Nu știu ce va însemna pentru tine acest volum, dar pentru mine înseamnă o revedere cam scurtă între fata care am fost la un moment dat și femeia care sunt astăzi și care și-a dat ochii peste cap de multe ori când recitea despre o iubire sufocată de timp și de multe alte iubiri care au mai urmat.

Recenzii

Evaluat(ă) cu 5 din 5 stele.
Bazat pe 2 recenzii
2 recenzii

  • Kity02 aug.
    Evaluat(ă) cu 5 din 5 stele.
    De cinci stele

    Am citit cartea din scoarță -n scoarță fara pauza.Asta spune tot.

    A fost utilă?

  • Cosmin Mihai16 mai
    Evaluat(ă) cu 5 din 5 stele.
    Verified
    De amoru' artei

    Excelente parabole, superba lucrare

    A fost utilă?
bottom of page